15 lucruri livrești despre mine

Follow my blog with Bloglovin

Bună, dragilor! Revin cu un articol prin prisma căruia sper să mă cunoașteți mai bine pe mine, ca cititor. Cu toții avem lucruri ce ne caracterizează, iar eu astăzi m-am gândit să vă povestesc despre 15 dintre acestea pe care le consider reprezentative mie. Nu am mai inclus genul, autorul și cărțile mele preferate, am încercat să mă rezum la lucruri mai „particulare”.

  • Când eram mai mică nu îmi plăcea să citesc.

Sau mai bine zis înainte să fi citit Harry Potter. Această serie mi-a schimbat viața și m-a introdus în lumea lecturii. Mereu o să mă intorc cu drag la Hogwarts, alături de Harry, Hermione și Ron. Aș putea scrie paragrafe întregi despre ce înseamnă această serie pentru mine, dar o să mă rezum să îi mulțumesc din tot sufletul meu lui J. K. Rowling pentru universul creat, pentru fiecare sentiment transmis, pentru magia pe care a adus-o în sufletele celor care i-au citit operele, mai pe scurt pentru tot.

  • Nu îmi place să mănânc în timp ce citesc, însă o cană cu ceai este mereu binevenită.

Un motiv ar fi că nu vreau să îmi murdăresc cărțile. De asemenea, cand și mănânc și citesc nu simt că mă pot concentra întru totul pe carte, ci că pierd firul acțiunii.

  • De multe ori personajul principal nu este preferatul meu.

Deși s-ar presupune că cunosc mai bine personajul principal și pot empatiza mai ușor cu acesta, mi se întâmplă des ca proagonistul să nu fie personajul meu preferat. Sunt diverse motive: fie nu mă atașez prea mult de el, fie ajung să îl cunosc prea mult și începe sa îmi displacă, fie pur și simplu este alt personaj care mi-a captat atenția.

  • Vreau să scriu o carte.

Până acum am mai incercat, însă timpul și-a spus cuvântul. Totuși, am speranța că voi scrie cândva un roman, care poate chiar va ajunge pe rafturile unei librării! Am ceva idei, însă când mă voi apuca serios voi face ordine prin ele și vedem ce iese.

  • Mă uit și la copertă atunci când cumpăr o carte.

Nu vreau să par artificială, însă, haideți să recunoaștem, o carte cu o copertă frumoasă ne atrage mai mult decât una cu o copertă mai urâţică. Este firesc, până la urmă dăm bani pe cartea respectivă și cu toții ne dorim romane frumoase în bibliotecă. Totuși, asta nu înseamnă că dacă o carte mi se pare foarte interesantă, însă nu are o copertă prea atrăgătoare nu o voi cumpăra.

  • Deși am foarte aproape de casă o bibliotecă, ultima oară cand am vizitat-o a fost acum câteva luni.

Să se înțeleagă, nu am nimic cu bibliotecile, ba chiar mi se pare foarte frumos conceptul și vă încurajez să vă faceți permis, cu siguranță veți găsi multe lecturi frumoase pe placul vostru. Totuși, numărul cărților necitite din biblioteca mea crește pe zi ce trece și nu vreau să împrumut cărți de la bibliotecă doar de dragul de a face asta, ca apoi să sfârșească necitite.

  • Ador să fac poze la cărți.

Fotografia este una dintre cele mai mari pasiuni ale mele, așadar este clar că îmi place să pozez cărțile. De aceea mi-am deschis și un cont de bookstagram, pe care îl găsiți aici. În ultima perioadă l-am cam neglijat, însă sper să mă întorc cât de curând cu poze noi.

  • Cititul mult nu mă bagă în reading slump.

Nu intru în reading slump după maratoane și pot citi carte după carte fără să îmi piară cheful de lectură. Principalele cauze care mă aduc în această stare sunt lipsa de timp și o carte care mă plictisește sau nu mă atrage.

  • Îmi place să marchez citate, ca atunci când mă simt mai neinspirată să le recitesc.

Întâi am început să marchez citatele pentru realizarea recenziilor, iar mai apoi a devenit un obicei. Prin cărți am găsit multe pasaje faine care mă inspiră și la care ador sa ma reîntorc.

  • Singurele cărți pe care le-am recitit vreodată sunt volumele seriei Harry Potter.

Nu obișnuiesc să recitesc cărți. După cum am mai zis, am multe cărți necitite în bibliotecă și, de asemenea, parcă nu mai am chef să parcurg iar acțiunea, prefer să mă avânt în noi lecturi. Cu toate acestea, mereu o să mă reîntorc la Harry Potter.

  • Nu mă pricep la topuri. Deloc.

Când cineva îmi zice, de exemplu, să fac top 5 cărți citite parcă mi se golește mintea. E inevitabil să nu uit o carte care mi-a plăcut mult sau să nu mă pot hotărî pe ce loc să așez cărțile. Prefer să dau recomandări la grămadă, de aceea pe blogul meu nici nu prea veți găsi topuri.

  • Am început să folosesc Goodreads-ul tot mai rar.

Mai multe despre Goodreads puteți afla aici. Nu mi-am mai actualizat de câteva luni bune contul și, deși este o aplicație foarte utilă, parcă îmi este mai ușor să scriu într-o agendă cărțile citite.

  • Nu am neapărat o problemă cu clișeele din cărți.

Nu spun că îmi plac, dar în măsura în care nu sunt exagerat de multe și citesc cartea cu plăcere, chiar nu mă deranjează. Desigur, nu va deveni una dintre lecturile mele preferate, dar mereu e loc și pentru o carte mai ușoară.

  • Aș sta ore în șir aranjându-mi și rearanjându-mi cărțile.

Ador să stau câteva momente bune și să mă uit la cărțile din biblioteca mea, sa îmi amintesc de aventurile prin care m-au purtat, să mă gândesc ce voi mai citi in continuare, cum să le mai aranjez etc.

  • Nu am o problemă cu oamenii care nu citesc.

Spun asta pentru că am observat că sunt câțiva bookaholici care îi critică pe cei care nu citesc, dar, la rândul lor, se simt ofensați când cea din urmă categorie se ia de ei. Până la urmă suntem oameni diferiți, fiecare are dreptul la o opinie proprie. Într-adevar, oamenii care citesc sunt mai înțelepți, mai cultivați și mai plini de imaginație, dar hai să arătăm asta prin alt mod, nu rezolvăm nimic dacă le dăm cu cartea în cap.

Voi v-ați regăsit în vreuna dintre situații?

Nu uitați să vă abonați la blog pentru a fi la curent cu articolele!

1 Comment

  1. Barizi Olguta

    octombrie 4, 2017 at 1:50 pm

    Prima a fost similara cu cea a mea, insa mie intotdeauna mi-a placut sa citesc, insa nu era o pasiune care isi punea amprenta in viata cotidiana. In ceea ce priveste partea cu volumele Harry Potter – cheie spre universul lecturii- acest aspect mi s-a intamplat si mie, seria este una fara varsta si va avea un loc special pentru mine 🙂

Leave a Reply